03. Pomenirile pentru cei adormiți
01. Nașii de botez
Încă de la începuturile creștinismului, copiii au fost botezați în Biserică.
Întrucât pruncii, la Botez, nu pot mărturisi credința, lucrul acesta îl fac nașii,
care oferă garanția credinței in care vor fi crescuți cei botezați.
Ce rol au nașii la Botez?
- În calitate de părinți spirituali ai pruncului, nașii au aceleași obligații și răspunderi pentru viața spirituala a finului lor ca și părinții care l-au născut.
- Nașii trebuie să fie indrumători duhovnicești, pentru finul lor, să facă din el un bun credincios, un trăitor ortodox. Astfel nașii si părinții se vor îngriji ca pruncul să se împărtășeasca cu Sfântul Trup și Sânge al lui Hristos cât mai des, să facă corect semnul sfintei cruci, să deprindă rugaciunea.
- Nașii sunt datori să se ingrijească de educația moral-religioasă a finului și să-l invețe la vremea cuvenită adevărurile credinței creștine și să-i dea mereu sfaturi și îndrumări bune: cum să-și cinstească părinții, cum să se poarte creștinește, cum sa împlinească poruncile dumnezeiești și cum să iubească Biserica.
- La rândul său, finul trebuie să-i asculte pe nași, să-i respecte in aceeași măsură ca și pe părinții să-i biologici și să se roage pentru ei.
Cine poate fi naș de Botez?
Orice credincios ortodox, credincios sau nu, care îndeplinește câteva conditii:
- cunoaște și trăiește după credința a Bisericii;
- are o viață morală exemplară;
- este trecut de vârsta adolescenței;
- are maturitate de gândire si responsabilitate.
Cine nu poate fi naș de Botez?
- Nu pot fi nași la Botez necreștinii, creștinii de altă confesiune, monahii și părinții copilului.
02. Nașii de cununie
Nașii de cununie sunt alături de finii lor la Logodnă și la Cununie, fiind martori ai însoțirii celor doi soți.
Ei devin părinți duhovnicești ai celor care i-au adus la Sfântul Altar. După învățăturile Sfântului Simeon, arhiepiscopului Tesalonicului, nașii sau nunii sunt “învățători ai unirii intr-un gând și ai însoțirii”.
Ce rol au nașii la Cununie?
- Nașii se implică și participă activ la săvârșirea Tainei Cununiei, îndeplinind impreună cu preotul anumite gesturi sau acte liturgice, între care punerea inelelor în degetele mirilor, la Logodnă, și punerea luarea cununiilor de pe capetele mirilor, la Cununie. De asemenea, ei țin lumânările de o parte si de alta a mirilor, nașul in partea dreaptă a mirelui și nașa în partea stangă a miresei.
- Nașii devin părinți sufletești și spirituali ai finilor, renescându-i pe cei ce formeaza un nou și unic trup al familiei.
- Nașii devin părinți sufletești și spirituali ai finilor, renescându-i pe cei ce formeaza un nou și unic trup al familiei.
Cine poate fi naș de Cununie?
La Cununie se recomandă o singură pereche de nași care să indeplinească anumite condiții:
- să fie ortotocși și să cunoască bine învățătura de credință a Bisericiiș
- să fie cununați și să aibe o viață exemplară;
- nașii pot fi si rude apropiate: frații, surorile, verii, cumnații;
Este recomandat ca nașii să nu fie mai tineri decat mirii, dar nici prea în vârstă.
Cine nu poate fi naș la Cununie?
- Nu pot fi nași la Cununie: necreștinii, creștinii de alta confesiune, monahii, părinții mirilor și cuplurile necăsătorite sau divorțate.
03. Pomenirile pentru cei adormiți
Biserica Ortodoxă învaţă că viaţa omului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului.
De aceea, creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se roagă pentru ei, pomenindu-le numele.
Pomenirea celor adormiţi este înainte de toate un semn al dragostei celor vii către cei care au plecat din această lume. Ea este toto-dată şi un îndemn de cugetare la moarte, pe care Sfinţii Părinţi o socotesc cea mai înaltă filosofie şi foarte prielnică smereniei, rugăciunii şi pocăinţei.
Când se fac parastase?
Pomeniri individuale:
⦿ La trei zile după moarte (în ziua înmormântării) – în cinstea Sfintei Treimi și a Învierii din morți a Mântuitorului a treia zi.
⦿ La nouă zile după moarte (împreună cu slujba de sfinţire a apei) – pentru ca răposatul să se învrednicească de părtășia cu cele nouă cete îngerești și în amintirea ceasuluial nouălea, când Domnul Hristos, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul.
⦿ La patruzeci de zile (sau șase săptămâni) – în amintirea Înălțării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere.
⦿ La trei, șase și nouă luni – în cinstea Sfintei Treimi.
⦿ La un an – după exemplul creștinilor din vechime care anual prăznuiau ziua morții martirilor și a sfinților, ca zi denaștere a lor pentru viața veşnică.
⦿ În fiecare an, pânăla șapte ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele șapte zile ale creației.
Pomeniri generale:
⦿ Sâmbetele Postului Mare;
⦿ Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne
(Moşii de iarnă);
⦿ Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Moşii de vară);
⦿ Joia Înălţării Domnului – pomenirea eroilor.
⦿ La fiecare Sfântă Liturghie se face pomenirea celor adormiți (fără parastas) în cadrul Proscomidiei și la unele ectenii.
Când nu se fac parastase?
⦾ De la Naşterea Domnului până la Bobotează – pentru căbucuria duhovnicească a perioadei nu se potriveşte cu doliul pentru cei morţi.
⦾ La praznice împărăteşti.
⦾ În Săptămâna Patimilor – pentru că în această perioadăprimează doliul pentru Pătimirile şi Moartea Mântuitorului Hristos.
⦾ În Săptămâna Luminată – pentru ca bucuria Învierii Domnului să nu fie umbrită de tristeţe.
⦾ În zilele de rând (luni-vineri)ale Postului Mare;
⦾ În zilele aliturgice (în care nu se săvârşeşte Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie)
Ce este slujba Parastasului?
Slujba pe care Biserica o face pentru cei morţi, după înmormântarea lor, se numeşte parastas (παράςταςιϛ – lb. gr. mijlocire).
Parastasul (sau Panihida mare) se săvârşeşte fie la biserică (în general, după Sfânta Liturghie), fie acasă, fie la mormânt. Acum se aduc spre pomenirea celui adormit colivă, pâine (colac) şi vin şi se împart lumânări aprinse celor prezenţi.
Semnificaţii
⟳ Coliva, făcută din grâu fiert, închipuie însuşi trupul celui adormit, boabele de grâu fiind simboluri ale învierii trupurilor.
⟳ Dulciurile şi aromele din compoziţia colivei simbolizează virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi, dar și dulceaţa vieţii veşnice, pe care nădăjduim că au dobândit-o.
⟳ Pâinea (colacul) simbolizează deopotrivă trecerea omului prin viaţă, închiderea ciclului acesteia şi un pod către lumea de
dincolo.
⟳ Vinul, numit şi „apaus” (lb. lat., „pausum”, însemnând „odihnă” sau „sfârşit”) semnifică miresmele, balsamul cu care a fost uns trupul lui Hristos după moarte.
⟳ Turnarea din vin pe pământ sau peste trupul celui răposat, cât și pe colivă, este un simbol al vieţii veşnice, al învierii.
⟳ Pomul împodobit (în unele tradiţii locale), simbol al vieţii şi almorţii, închipuie raiul, sau pomul cunoştinţei binelui şi răului.
⟳ Lumânarea aprinsă reprezintă întruchiparea fizică a rugăciunii noastre pentru sufletul celui adormit cu nădejdea în viaţa cea veşnică.
⟳ Agapa funerară este un semn de aducere aminte și de pomenire a celui trecut în veșnicie, dar și de comuniune și dragoste cu care comunitatea participantă la slujba de înmormântare înconjoară familia îndurerată, dovedind legătura de iubire ce-i leagă
pe membrii Bisericii lui Hristos.